ACTE
NECESARE DOSAR
ÎNSCRIERE
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
Ø
EXTRAS DIN METODOLOGIA DE
ÎNSCRIERE A COPIILOR
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR PENTRU ANUL ŞCOLAR 2014-2015
Art. 14.
(2) Părintele depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de învățământ, sau,
după caz, în momentul validării acesteia, o fotocopie
a actului de identitate propriu
și o fotocopie
a certificatului de naștere al
copilului. Copiile vor fi certificate
conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor
originale.
(3) În cazul
în care cererea-tip
de înscriere este
completată pentru un
copil care împlinește vârsta
de 6 ani în
perioada 1 septembrie
– 31 decembrie
2013 inclusiv, alături de
documentele menționate la
alin. (2), părintele
depune și o
copie a documentului prin
care CJRAE/CMBRAE comunică
rezultatul pozitiv al
evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului.
(4) În cazul în
care solicită înscrierea
la altă unitate de
învățământ decât școala de circumscripție, pe lângă
documentele menționate la
alin. 2 și, după
caz, la alin. 3, părinții depun și documente
care dovedesc îndeplinirea
criteriilor de departajare,stabilite în conformitate cu art.
10.
(5) În cazul
în care solicită
înscrierea la altă unitate
de învățământ decât școala de circumscripție, părintele va menționa, prin
bifarea acestei opțiuni în cererea-tip
de înscriere, dacă este
de acord cu înscrierea
copilului la școala de circumscripție, în situația în care acesta nu va fi
admis la școala solicitată, din lipsă de
locuri libere.
CRITERII GENERALE,
conform art. 10 alin.2 din Metodologia de înscriere a copiilor în
clasa pregătitoare şi în clasa I, pentru anul şcolar 2014-2015.
·
existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a
copilului;
·
existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi.
Situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de
plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii
părinţi;
·
existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte;
·
existenţa unui frate/ a unei surori a copilului,
inmatriculat/inmatriculată în unitatea de învăţământ la care se solicită
înscrierea.
În cazul în care
numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi din afara circumscripţiei
şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se
face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare
cumulate de către fiecare copil, conform art.10-alin.3.
CRITERII SPECIFICE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT
aprobate în
şedinţa Consiliului de Administraţie al unităţii din data de 18.02.2014 , care
se vor aplica în situaţia în care pe
ultimele locuri există copii aflaţi la egalitate din punctul de vedere al
criteriilor generale.
Nr.crt.
|
Criteriul
|
Punctajul
acordat
|
Act
doveditor
|
1
|
A urmat cursuri la Grădiniţa
,,Lizuca” sau P.T.T.R
|
10p
|
Adeverinţa de la Grădiniţă
|
2
|
Locul de muncă al părintelui
este în apropierea şcolii noastre
|
8p
|
Adeverinţă de la locul de muncă
al părintelui pe care este specificată
şi adresa angajatorului
|
3
|
Domiciliul bunicilor este în
circumscripţia şcolii noastre
|
6p
|
Carte de identitate a bunicilor
+ declaraţie
|
4
|
Copii care locuiesc pe aceeaşi
scară şi în acelaşi bloc cu elevii care sunt deja înscrişi în unitatea
noastră
|
4p
|
Adeverinţă de elev+document din
care să rezulte adresa
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu